“Ebraica, pe litere” este un curs ușor, simpatic și foarte eficient. L-am conceput special pentru publicul român pentru că mi-am dat seama că foarte multă lume își dorește să învețe această limbă, însă un mare obstacol este faptul că majoritatea cursurilor disponibile sunt fie în engleză/franceză/germană etc, fie în… ebraică??
Când am început să învăț la rândul meu limba ebraică, acum mulți ani, am fost copleșită de cât de ciudată și complicată era. În timp, însă, mi-am dat seama că de fapt metoda era cea care complica lucrurile! Limba ebraică este foarte diferită ca scriere și sonoritate de limba română sau alte limbi cunoscute, însă în nici un caz nu este imposibil de învățat!
Metoda mea simplifică mult materia de parcurs – vom lucra strict pe ceea ce este important în această fază. Vei putea învăța să scrii și să citești literele alfabetului, o mulțime de cuvinte utile (și unele mai puțin utile, dar bune pentru exercițiu!), ba chiar să și traduci propoziții simple. Este o promisiune pe care am respectat-o în toți anii de când am început să predau acest curs.
Din acest an, am dezvoltat ideea cursului și am adăugat un nou nivel, ateliere pe teme inspirate din cultura și religia evreiească, precum și obiecte cu design propriu, de asemenea inspirat de limba și cultura evreiască, care au ca scop să vă încânte și să vă ajute în viața de zi cu zi.