curs intermediar “bet” – grupă online

Dacă ai urmat cursul de inițiere “alef” sau cunoști deja alfabetul și poți citi relativ ușor în ebraică, atunci cursul intermediar “bet” te poate duce mai departe!

În acest curs vei afla detalii despre substantive, adjective și adverbe, prepoziții și verbul la timpul prezent, structurate în trei capitole. Toate astea vin împreună cu multe exemple, exerciții de gramatică (promit, nu sunt “prea” complicate), dar și exerciții menite să te ajute să citești tot mai ușor.

tehnical details:

  • length: 12 weeks
  • frequency: once a week, between 60 - 90 minutes
  • are loc de două ori pe an, primăvara și toamna (datele sunt anunțate din timp, pe această pagină de web și pe pagina de facebook a cursului)
  • numărul de cursanți dintr-o grupă variază între 5 și 7 persoane, ca să putem interacționa mai ușor

Dacă se poate întâmpla să nu poți intra la lecție într-o săptămână, vei putea urmări lecția pierdută sub formă de înregistrare, iar dacă vei avea întrebări suplimentare, le putem discuta în intervalul rămas până la lecția următoare, într-o scurtă ședință telefonică sau online. Însă, te rog, nu înlocui participarea la curs cu înregistrarea – nu este deloc același lucru și nu îți faci nici o favoare dacă nu interacționăm deloc 😉

Formatul virtual permite deja lucrul cu o grupă de cursanți, ceea ce acum câțiva ani părea imposibil de realizat! Evident, este necesar să ai acces la un computer sau laptop cu microfon și cameră video incluse, care să fie conectat la internet cu viteză rezonabil de bună. De asemenea, este important ca pe durata orei de curs să te poți retrage într-un spațiu liniștit, unde să nu fi deranjat. 

Vei primi materialul teoretic și fișele de lucru prin email, săptămânal, urmând ca tu să îl tipărești din timp, astfel încât să îți fie disponibil la lecție și să putem lucra fără probleme. Dacă nu este posibil să tipărești fiecare lecție, vei putea urmări pe ecran materialul, însă este necesar să ai un caiet dedicat cursului, unde să îți notezi toate cele necesare. 

Cursul este organizat pe trei capitole, fiecare a câte o lună. Primele trei lecții dintr-un capitol reprezintă partea teoretică. Ea include informații despre părțile de vorbire (substantiv, prepoziții, adjectiv, pronume, verb), precum și regulile gramaticale de formare a propozițiilor cu aceste elemente. Fiecare a patra întâlnire este dedicată exercițiilor de recapitulare, prin care punem în practică cele învățate în partea teoretică. La fiecare lecție, în limita timpului disponibil, vom putea exersa și cititul dintr-o carte pentru copii, întrucât textele sunt scrise cu vocale, iar literele sunt suficient de mari ca să nu ne pună probleme. Sună bine, nu? 🙂

en_GBEnglish (UK)