Cuptorul lui Ahnai

Link-ul de mai jos vă trimite la textul în original, cu traducerea în limba engleză, iar în continuare am trecut traducerea în limba română.

https://www.sefaria.org/Bava_Metzia.59b?lang=bi

“În legătură cu subiectul abuzului de natură verbală, aflăm dintr-o mișna (text rabinic): dacă cineva taie transversal un vas de pământ, și rezultă segmente între care se pune nisip, Rabi Eliezer îl consideră pur din punct de vedere ritualic. Datorită nisipului, statutul său legal este al unui vas incomplet, și ca atare nu este suspect de a fi impur. Rabinii îl consideră impur, pentru că el funcționează ca un cuptor complet.

Acesta este cunoscut drept Cuptorul lui Ahnai. Gemara (secțiune din Talmud) întreabă: Ce înseamnă “ahnai” în acest context? Rabi Iehuda spune că Samuel spune: Este astfel caracterizat din cauză că părerile Rabinilor l-au înfășurat (cuptorul) precum un șarpe care se înfășoară atunci când se odihnește, și l-au considerat impur. Înțelepții ne învață: În acea zi, când au discutat acest subiect, Rabi Eliezer a dat toate răspunsurile posibile ca să își susțină părerea, însă Rabinii nu au acceptat explicațiile sale.

După ce nu a reușit să îi convingă pe Rabini în mod logic, Rabi Rliezer le-a spus: Dacă Halaha (Legea iudaică) este în acord cu părerea mea, acest copac (roșcov) va dovedi. Copacul a ieșit din rădăcini și s-a deplasat 100 de coți – unii spun chiar 400 de coți. Rabinii i-au spus: nu se poate cere dovadă halahică din partea unui copac. Rabi Eliezer le-a spus, atunci: Dacă Halaha este în acord cu părerea mea, acest râu o va dovedi. Iar apa din râu a început să curgă în sens invers. Ei i-au spus: nu se poate cere dovadă halahică din partea unui râu. Rabi Eliezer le-a spus atunci: Dacă Halaha este în acord cu părerea mea, zidurile acestei clădiri să o dovedească! Zidurile au început să se încline spre interiorul camerei, aproape să cadă. Rabi Ioșua a certat zidurile și le-a spus: Dacă învățații Torei au o dispută în materie de Halaha, de ce interveniți în această dispută? Gemara povestește: zidurile nu au căzut, din respect pentru Rabi Ioșua, dar nici nu s-au întreptat, din respect pentru Rabi Eliezer, și așa sunt și astăzi.

Rabi Eliezer le-a spus: Dacă Halaha este în acord cu părerea mea, Cerurile să o dovedească! O voce divină s-a auzit din Ceruri și a spus: De ce vă certați cu Rabi Eliezer, căci Halaha este în acord cu părerea sa în orice situație în care își exprimă părerea? Rabi Ioșua s-a ridicat și a spus: Este scris “[Tora] nu este în Ceruri” (Deuteronom 30:12). Gemara întreabă: Care este relevanța frazei “[Tora] nu este în Ceruri” în acest context? Rabi Irmeia spune: Din momentul în care Tora a fost dată la Muntele Sinai, nu mai luăm în considerare Vocea Divină, pentru că s-a scris deja la Muntele Sinai, în Tora – “se va accepta părerea majorității” (Exodul 23:2). Din moment ce majoritatea Rabinilor nu era de acord cu părerea lui Rabi Eliezer, Halaha nu urma părerea acestuia.

Gemara spune: După mulți ani, Rabi Natan s-a întâlnit cu Profetul Eliahu și l-a întrebat: Ce a făcut Dumnezeu, binecuvântat fie El, în acel moment, când Rabi Ioșua a făcut acea declarație? Eliahu a răspuns: Dumnezeu, binecuvântat fie El, a zâmbit și a spus: Copiii mei au triumfat asupra Mea, copiii mei au triumfat asupra Mea!”

en_GBEnglish (UK)