Author: Anda

Săptămâna trecută am publicat pe canalul meu Youtube un episod scurt, numărul 14. Subiectul era inspirat de numeroasele materiale văzute pe internet despre comemorarea a 75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, și despre Holocaust, în general. Inițial am vrut să realizez un episod „vorbit”, ca de obicei, însă nu am găsit cuvintele și tonul potrivit. Am considerat că mesajul meu va avea un impact mai mare dacă se concentrează în cuvinte scrise cu alb pe un fundal întunecat. Simplu și la obiect.

Nu pot să mă rezum la atât, însă. În zilele care au urmat, a explodat un alt subiect care „fierbea” de mulți ani. Și, deși aparent nu are nici o legătură cu episodul meu, exact despre asta vorbeam acolo.

Subiectul exploziv, care a împărțit din nou societatea română, este cel al brutarilor asiatici veniți să muncească în România, într-o localitate din secuime. Doi oameni veniți la muncă, în speranța să câștige mai bine decât o făceau în țara de baștină (Sri Lanka), au avut de înfruntat furia localnicilor, ațâțată de știri false, de rea-credință și de politică murdară.

S-au spus cuvinte grele, s-a aruncat cu păreri aiurite și jumătăți de adevăr. Ca de obicei, frica s-a combinat perfect cu lipsa de informație, cu prejudecățile bine hrănite de către cei care beneficiază de pe urma acestor tensiuni.

În episodul meu vorbeam despre datoria fiecăruia de a-i proteja pe cei asupriți. Vorbeam despre sămânța binelui și sămânța răului care cresc în noi. Despre tristețe și furie, și despre pericolul ca „Nu vom uita!” să rămână doar un slogan, în lipsa acțiunii.

Nu mă refeream atunci doar la evrei.

Holocaustul a fost o uriașă pată pe obrazul umanității, însă este departe de a fi singura. Istoria omenirii a cunoscut oribile masacre, înfăptuite de oameni împotriva oamenilor. Motivele nu erau cu mult diferite – diferența de etnie, de culoare a pielii, acapararea de teritorii noi și posibilitatea de îmbogățire de pe urma lor.

În timpul Holocaustului au murit șase milioane de evrei. Însă nu au fost singurele victime. Ura de rasă și de gen a ucis milioane de romi, de homosexuali, de persoane cu handicap – practic, orice nu „dădea bine” și era considerat inferior din punct de vedere genetic. Aceste motive încă mai fac victime în zilele noastre, chiar în momentul în care citești acest material. Încă se moare stupid, din motive învechite sau așa sunt considerate, deși sunt cât se poate de „proaspete”. În țări așa-zis civilizate mor oameni din cauza culorii pielii, din cauza orientării lor sexuale, din cauza posibilităților financiare reduse și câte și mai câte.

Cei doi muncitori din Sri Lanka nu au fost uciși, însă situația nu este deloc departe de acest final. Faptul că mai există încă printre noi oameni a căror frică de necunoscut îi împiedică să înțeleagă că nu este nimic în neregulă ca un om să plece oriunde în lume să câștige un ban cinstit ca să își susțină familia, mă înfioară. Mai ales în țara din care au plecat mai bine de 4 milioane de români în toată lumea, cu exact aceleași gânduri. Și să nu crezi că acolo unde au ajuns au avut parte de un tratament diferit! Ceea ce se întâmplă aici, se întâmplă peste tot. Politica de dezbinare și promovare a fricii încă se aplică cu foarte mult succes în orice țară pentru că „divide et impera” funcționează la fel de bine acum ca oricând.

Așadar, „Nu vom uita!” nu va rămâne decât un slogan emoționant, atâta vreme cât, în realitate, uităm foarte ușor. La anul vom comemora 76 de ani, apoi 77, apoi 100 și tot așa – dar e doar timp pierdut.

Vrei să nu uiți? Vrei să nu uite nimeni? Atunci acționează. Data viitoare s-ar putea să fii chiar tu victima uitării. Nedreptatea poate fi combătută imediat, prin gesturi simple. E suficient să te gândești că suntem toți oameni, că ne dorim aceleași lucruri – siguranță pentru noi și familiile noastre, o viață mai bună și un viitor mai bun pentru urmașii noștri. Iar toate acestea pot fi îndeplinite și dacă îi nu atacăm pe ceilalți. Este destul loc pe planeta aceasta pentru toată lumea, și nu trebuie să ne mâncăm între noi ca să ne fie bine.

„Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” – este regula de aur. Simplu și clar. Merge perfect cu „Nu vom uita!”.

Link-ul de mai jos vă trimite la textul în original, cu traducerea în limba engleză, iar în continuare am trecut traducerea în limba română.

https://www.sefaria.org/Bava_Metzia.59b?lang=bi

„În legătură cu subiectul abuzului de natură verbală, aflăm dintr-o mișna (text rabinic): dacă cineva taie transversal un vas de pământ, și rezultă segmente între care se pune nisip, Rabi Eliezer îl consideră pur din punct de vedere ritualic. Datorită nisipului, statutul său legal este al unui vas incomplet, și ca atare nu este suspect de a fi impur. Rabinii îl consideră impur, pentru că el funcționează ca un cuptor complet.

Acesta este cunoscut drept Cuptorul lui Ahnai. Gemara (secțiune din Talmud) întreabă: Ce înseamnă „ahnai” în acest context? Rabi Iehuda spune că Samuel spune: Este astfel caracterizat din cauză că părerile Rabinilor l-au înfășurat (cuptorul) precum un șarpe care se înfășoară atunci când se odihnește, și l-au considerat impur. Înțelepții ne învață: În acea zi, când au discutat acest subiect, Rabi Eliezer a dat toate răspunsurile posibile ca să își susțină părerea, însă Rabinii nu au acceptat explicațiile sale.

După ce nu a reușit să îi convingă pe Rabini în mod logic, Rabi Rliezer le-a spus: Dacă Halaha (Legea iudaică) este în acord cu părerea mea, acest copac (roșcov) va dovedi. Copacul a ieșit din rădăcini și s-a deplasat 100 de coți – unii spun chiar 400 de coți. Rabinii i-au spus: nu se poate cere dovadă halahică din partea unui copac. Rabi Eliezer le-a spus, atunci: Dacă Halaha este în acord cu părerea mea, acest râu o va dovedi. Iar apa din râu a început să curgă în sens invers. Ei i-au spus: nu se poate cere dovadă halahică din partea unui râu. Rabi Eliezer le-a spus atunci: Dacă Halaha este în acord cu părerea mea, zidurile acestei clădiri să o dovedească! Zidurile au început să se încline spre interiorul camerei, aproape să cadă. Rabi Ioșua a certat zidurile și le-a spus: Dacă învățații Torei au o dispută în materie de Halaha, de ce interveniți în această dispută? Gemara povestește: zidurile nu au căzut, din respect pentru Rabi Ioșua, dar nici nu s-au întreptat, din respect pentru Rabi Eliezer, și așa sunt și astăzi.

Rabi Eliezer le-a spus: Dacă Halaha este în acord cu părerea mea, Cerurile să o dovedească! O voce divină s-a auzit din Ceruri și a spus: De ce vă certați cu Rabi Eliezer, căci Halaha este în acord cu părerea sa în orice situație în care își exprimă părerea? Rabi Ioșua s-a ridicat și a spus: Este scris „[Tora] nu este în Ceruri” (Deuteronom 30:12). Gemara întreabă: Care este relevanța frazei „[Tora] nu este în Ceruri” în acest context? Rabi Irmeia spune: Din momentul în care Tora a fost dată la Muntele Sinai, nu mai luăm în considerare Vocea Divină, pentru că s-a scris deja la Muntele Sinai, în Tora – „se va accepta părerea majorității” (Exodul 23:2). Din moment ce majoritatea Rabinilor nu era de acord cu părerea lui Rabi Eliezer, Halaha nu urma părerea acestuia.

Gemara spune: După mulți ani, Rabi Natan s-a întâlnit cu Profetul Eliahu și l-a întrebat: Ce a făcut Dumnezeu, binecuvântat fie El, în acel moment, când Rabi Ioșua a făcut acea declarație? Eliahu a răspuns: Dumnezeu, binecuvântat fie El, a zâmbit și a spus: Copiii mei au triumfat asupra Mea, copiii mei au triumfat asupra Mea!”

Acum câteva zile am filmat un nou episod din seria începută acum vreo săptămână. Pentru că era vineri seara, am ales să vorbesc despre aprinderea lumânărilor de Șabat – un obicei tare drag mie. Atât de drag, încât dacă „sar” o săptămână, chiar îmi lipsește!!

Deși reprezintă o tradiție foarte veche și este considerat un obicei al evreilor religioși, eu nu îl consider chiar așa… Poate și pentru că eu nu sunt o persoană religioasă, prefer să practic tradițiile evreiești dintr-o perspectivă personală, umană. Nu o fac pentru că așa trebuie, ci pentru că așa simt.

Binecuvântarea pentru lumânările de Șabat

V-am pregătit un mic materialcubinecuvântarea în limba ebraică, traducerea în limba română și transliterarea. Poate vreți să încercați acest obicei, căruia să îi atașați alte ritualuri proprii pentru încheierea săptămânii de lucru (de exemplu).

Nu este obligatoriu să spuneți rugăciunea în ebraică. Puteți să o vedeți ca pe un mod de a vă conecta la tradiția și istoria unui popor foarte vechi. Pentru mine, este și modalitatea de a reînoda firul unei tradiții care străbate generații de femei. În cazul meu, firul acesta s-a rupt un pic în ultimele două generații. Bunica și mama mea nu au avut ocazia să practice acest obicei. Acum 20 de ani am fost curioasă să aflu mai multe despre iudaism și evrei, și așa am ajuns să prind din zbor firul tradiției.

Acum îi atașez gânduri și gesturi care nu au legătură cu partea religioasă. Mă gândesc la lucrurile care s-au întâmplat de-a lungul săptămânii pentru care sunt recunoscătoare. Mă rog pentru sănătatea celor dragi mie. Uneori, dacă sunt într-o dispoziție foarte generoasă, mă rog și pentru cei care mi-au făcut rău 🙂 În principiu, încerc să intru în atmosfera de calm și odihnă a Șabat-ului, ca să mă re-echilibrez. Cu toții avem nevoie de asta, indiferent de religie.

Am pornit „Ebraica, pe litere” acum aproximativ un an. Wow, acum că scriu asta, chiar încep să realizez că a trecut deja un an!! Oare doar mie mi se pare că un an este mai lung la început, iar la sfârșit parcă abia am clipit??

Acum un an, așadar, m-am decis să pornesc pe cont propriu, cu pași mici și un pic nesiguri. Cursul de ebraică îl începusem deja, dar în alt context, abia acum era doar „al meu”. Emoția mutării în Sibiu se suprapunea cu emoția lansării cursului – oare o să conving pe cineva să se înscrie? Eu cred că da. Și dacă nu, văd eu ce fac. Recunosc, asta mi-a fost gândirea la început. Și cred că este important să ne fie frică și să facem pasul înainte, totuși. Așa se învață cel mai bine 🙂

dacă nu ești pe facebook, nu exiști!

În acea perioadă am lansat și pagina de facebook – dacă nu ești pe facebook, nu exiști 😉 În fiecare săptămână numărul de fani creștea, câte unul, câte doi, câte zece, în funcție de tipul de postări. Îmi era tot mai clar că ebraica și cultura evreiească, în general, are prieteni în toată țara. Trebuie să investesc tot mai mult timp și energie în această pasiune!

Așa a trecut primăvara, cu trei grupe (!!!) de cursanți în Sibiu și câțiva cursanți pe varianta online. Am învățat foarte mult din interacțiunea cu fiecare dintre aceștia și m-am convins că trebuie să continui!

Peste vară, toată lumea era în vacanță și nici nu se gândea la învățat limbi străine bizare. Eu făceam planuri și schițe, liste de idei și învățam de la alții cum să cresc această inițiativă. Mi-am dat seama că este imposibil să fac totul deodată. Așa că m-am împăcat cu acest gând și mi-am trasat prioritățile. M-am apucat să scriu cursul de nivel mediu, pentru cei care își doreau să continue (whaaat??) :). Am organizat mici evenimente locale și am început să pun bazele unei prezențe online mai concrete.

toamna se strâng roadele!

Cursul de nivel mediu este aproape gata, îl lansez la mijlocul lui noiembrie, în paralel cu cel de începători. Abia aștept! Evenimentele locale din toamnă au avut deja loc, în Sibiu, vă voi povesti despre asta într-o postare viitoare. Însă ceea ce îmi provoacă din nou un val de emoții este lansarea canalului „Ebraica, pe litere” de pe Youtube!

Astfel am ocazia să împărtășesc o grămadă de informații și povești de care îmi este plin capul și sufletul! Este și o modalitate minunată de a învăța lucruri noi: să filmez, să editez, să vorbesc în fața camerei de filmat. (OK, deocamdată nu am o cameră de filmat, acum filmez cu laptopul și telefonul, dar trebuia să încep de undeva!). „Devorez” clipuri Youtube ca să învăț să fac toate astea, petrec ore în șir bâjbâind pe programele de editare și mă simt incredibil când văd că, la final, iese ceva fain! Viața este mai frumoasă când învățam tot timpul ceva nou – mintea rămâne ascuțită, simțurile alerte și face bine și la ten 😉

seeing is believing

De-a lungul acestui an, mi-am dat seama că nu am postat nici măcar o poză cu mine pe pagina de facebook sau pe contul de Instagram al cursului! Mă și mir că a avut cineva încredere să mă abordeze și să se înscrie la curs!

Este foarte firesc – ne simțim mai comfortabil și mai încrezători atunci când avem de-a face cu ființe umane „reale”, nu doar cu un text, oricând de bine ar suna! Mai mult decât atât, tot ceea ce fac și postez vine de la mine, de la o ființă umană, nu de la o companie. Aș vrea să știți cine vă vorbește, cum sună vocea mea, cum dau din mâini atunci când vorbesc. Cum arăt când mă entuziasmez 🙂 Așadar, iată-mă! Cu emoții, cu bâlbe, cu ticuri verbale… Și mai ales, cu tot sufletul la vedere 🙂

Multă lume se miră când le spun că predau un curs de ebraică. Invariabil, primele trei întrebări sunt:

1. „Și vine lumea?”

2. „Da’ la ce le trebuie?”

3. „Ce fel de oameni vin la curs?”

Pe undeva îi înțeleg pe sceptici. Eu însămi am gândit așa înainte să mă apuc de treabă. Cine naiba o să vină la cursul de ebraică? Cui îi trebuie așa ceva? De ce ar alege cineva să și plătească ca să învețe o limbă care sigur nu-i va folosi nici la angajare, nici la altceva practic?

Am lansat totuși invitația. La început, în Mediaș, ca parte dintr-un proiect mai mare, iar apoi în Sibiu, ca principala ocupație la momentul respectiv. Și… au început înscrierile! Azi unul, mâine – trei, și tot așa până când s-au adunat în medie 10 cursanți în fiecare grupă. Eram foarte surprinsă, și nu eram sigură cum să primesc această nouă situație!

Evident, i-am întrebat pe cei care s-au înscris, de ce au făcut-o. Răspunsurile lor sunt la fel de variate precum propria lor persoană. Unii și-au dorit să fie mai aproape sufletește de textele sacre, alții erau pasionați de limbi străine care mai de care mai ciudate – iar ebraica este deosebit de ciudată :), alții își doreau să facă ceva doar pentru ei, să fie timpul lor de investit în și înșiși.

Pe toți i-am înțeles și le-am apreciat intențiile. Însă cei care m-au surprins cel mai mult au fost cei care au început să învețe ebraica pur și simplu ca pe o provocare personală. Cred că aici ne regăsim cu toții, într-o măsură mai mare sau mai mică. Toți ajungem într-un punct în viață în care ne spunem – mno, și de-acum înainte ce mai e nou? Poate am bifat deja toate „căsuțele” – familie, job/carieră, călătorii, mașină, etc. 

Și de-acum?

Ce ne stimulează? Ce ne trezesc simțurile? Ce ne scoate din rutină?

Pentru cei care și-au ales acest curs ca să iasă din rutină, trebuie să le reamintesc, aproape la fiecare lecție: Nu vă grăbiți, luați-o încetișor! Știu că e frustrant să nu intre în cap odată, dar nu uitați că este o limbă complet nouă, complet diferită de tot ce ați făcut până acum, sunteți din nou copii, în clasa întâi! 

Aveți răbdare cu voi înșivă!

Și eu sunt „vinovată” de lipsă de răbdare cu mine însămi. Ne-am obișnuit să ne iasă totul repede, să avem rezultate instant, totul e tot mai rapid, mai eficient, mai scurtat. Când vii la cursul de ebraică, ne confruntăm cu vulnerabilitatea de a fi copil din nou. De a o lua de la capăt, cu frustrările de rigoare. Cum adică să nu fiu în stare să citesc un simplu cuvânt sau să scriu o propoziție simplă? 

Frânele scârțâie, ies scântei, miroase a ars și ne vine să lăsăm totul baltă, să ne întoarcem la lucrurile familiare, ușoare, comode. Dar tot acolo este și rutina, plictiseala, un alt fel de frustrare. Ce-i mai atrăgător? Ce mă face să mă simt mai viu?

Da, vine lumea la cursul de ebraică. Vine lume care vrea să iasă din cotidian, din rutină. Care vrea să se provoace și să vadă, după multă vreme, cum e să faci ceva pentru prima dată. La ce le trebuie? La tot 🙂

Așa îmi încep fiecare lecție 🙂 Cu pace și drag!

Șalom este una dintre cele mai frumoase formule de salut din lume – înseamnă pace, adică te anunț că vin în pace, cu intenții bune și inima deschisă.

Despre asta e vorba și în cazul acestui website și blog. Vin spre voi cu inima deschisă, cu dorința de a aduce pace între locuitorii acestei țări și planete. Trecem prin lumea asta o perioadă relativ scurtă, la scara istoriei. De ce să nu fim mai senini, mai pașnici, mai relaxați?

Fii binevenit și sper să îți placă ce vezi aici. E făcut cu drag pentru toată lumea, indiferent de etnie, religie, nivel de educație sau câți bani ai în cont. Avem nevoie unii de alții și viața e mai ușoară și mai plăcută atunci când ne înțelegem între noi!