curs inițiere „alef” – format personalizat

Această variantă de curs este pentru tine dacă îți dorești să urmezi cursul meu de ebraică, însă ai un program de lucru mai ciudat sau dacă nu te simți comfortabil să lucrezi într-o grupă.

Datorită faptului că vom lucra în particular, putem „negocia” ritmul în care vor avea loc lecțiile, precum și ora la care vor avea loc. În limitele rezonabilului, se poate găsi o soluție pentru orice problemă 🙂

detalii tehnice:

  • durata: 12 săptămâni
  • frecvența: odată pe săptămână, în fiecare vineri, la o oră pe care o stabilim împreună; pentru situații speciale putem găsi împreună o soluție care să fie reciproc avantajoasă
  • de obicei, îmi programez perioadele de lucru în cadrul unei sesiuni de primăvară (martie – mai) și una de toamnă (septembrie – noiembrie), însă pentru situații speciale, putem găsi o altă variantă, în măsura în care timpul îmi permite

Structura fiecărei lecții este următoarea:

  • informații de cultură generală referitoare la litera studiată
  • litera de tipar: exerciții de scriere și de recunoaștere în text
  • litera de mână: exerciții de scriere și de recunoaștere în text
  • vocalizarea literei
  • cuvinte noi, cu literele studiate până în acel moment (acesta este cel mai important exercițiu, cel care asigură învățarea profundă)

Evident, este necesar să ai acces la un computer sau laptop cu microfon și cameră video incluse, care să fie conectat la internet cu viteză rezonabil de bună. De asemenea, este important ca pe durata orei de curs să te poți retrage într-un spațiu liniștit, unde să nu te deranjeze nimeni (pe cât posibil). 

Vei primi materialul teoretic și fișele de lucru prin email, săptămânal, urmând ca tu să îl tipărești din timp, astfel încât să îți fie disponibil la lecție și să putem lucra fără probleme. Dacă nu este posibil să tipărești fiecare lecție, vei putea urmări pe ecran materialul, însă este necesar să ai un caiet dedicat cursului, unde să îți notezi toate cele necesare. 

ro_RORomână